Într-o perioadă în care unii nu făceau nimic, Marcel Ciolacu a demonstrat cu fapte, ca prim ministru, că România poate merge înainte. Iată 10 motive pentru care aleg să îl susțin, acum, când cei din partidele de dreapta nu pot propune nimic, dar critică orice:
Cele mai mari investiții publice din istoria României: 120 de miliarde lei în 2024.
Cei mai mulți kilometri de autostrăzi și drumuri expres construiți sau în lucru: 225 km dați în circulație și peste 770 km în șantier.
Salariul mediu net a depășit 1.000 de euro, aceasta fiind o creștere de peste 40%.
Salariul minim a crescut cu peste 74%, cea mai mare majorare de până acum.
Pensiile au crescut cu peste 70%, iar pragul de neimpozitare a urcat la 3.000 lei.
Inflația a scăzut la jumătate, de la 10,3% la 5,1%, protejând puterea de cumpărare a românilor.
500.000 de români în plus câștigă peste 1.000 de euro pe lună.
Aderarea deplină la spațiul Schengen, un obiectiv național atins.
O absorbție record a fondurilor europene: 99,2% din exercițiul 2014–2020.
A menținut un curs valutar stabil, în strânsă coordonare cu BNR, protejând economia.
Toate acestea nu sunt promisiuni, ci rezultate. România are nevoie de stabilitate, investiții și dezvoltare, nu de scandaluri, blocaje și austeritate.
De aceea îl votez pe Marcel Ciolacu ca președinte al Consiliului Județean Buzău! România are nevoie de continuitate, nu de experimente.