Alegeri locale cu risc ridicat pentru Erdogan în Turcia

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:zf.ro
Sursa foto:zf.ro

Alegerile locale ce se vor desfăşura duminică, 31 martie, în plină furtună economică l-au obligat pe preşedintele Turciei să ducă o campanie electorală intensă pentru a evita un vot de blam, în special la Istanbul şi Ankara, scrie g4media.ro. Circa 58 de milioane de votanţi se vor prezenta la urne pentru a alege primarii oraşelor şi şefii comunitaţilor locale (muhtari). O importanţă deosebită este acordată celor 30 de metropole care reprezintă inima economică a ţării, transmite publicația grecească Efimerida ton Syntakton, preluată de Rador.

Tayyip Erdogan s-a implicat ca niciun alt şef al statului turc în aceste alegeri locale, participând chiar şi la cinci mitinguri electorale pe zi în cele patru colţuri ale ţării. Pentru a evita o înfrângere a partidului său, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP) la Istanbul, unde a fost şi el primar cândva, Erdogan l-a aruncat în luptă pe fostul premier Binali Yildirim. Dar palma usturătoare ar putea veni de la Ankara, avertizează analiştii şi sondajele, unde candidatul AKP, un fost ministru, şi adversarul acestuia din partea opoziţiei duc o luptă umăr la umăr. Pentru Erdogan, care a câştigat toate alegerile din 2002 încoace „înfrângerea într-unul dintre aceste oraşe ar constitui o lovitură simbolică importantă pentru puterea lui”, rezumă Soner Çağaptay de la Washington Institute of Near East Policy. „Nu-şi poate permite să piardă”. Însă, având în vedere că AKP şi-a construit dominaţia pe succesul economiei turceşti din ultimii 17 ani, acum tocmai acest aspect se dovedeşte a fi călcâiul lui Ahile.

Economia turcească se află deja în recesiune pentru prima dată în ultimii zece ani, iar inflaţia alimentată de deprecierea lirei turceşti a lovit semnificativ buzunarele consumatorilor, în special în privinţa produselor alimentare. Pentru atenuarea nemulţumirii, Erdogan a dispus luna trecută ca primăriile din Istanbul şi Ankara să deschidă tarabe cu fructe şi legume la preţuri reduse. Preşedintele turc a ajuns chiar să susţină că marile cozi de aşteptare din faţa tarabelor primăriei reprezintă un semn de „prosperitate” şi nu de „sărăcie”. El a preferat însă să nu-şi fundamenteze campania electorală pe economie, ci a deplasat discuţia în domeniul securităţii naţionale, conturând profilul unei ţări care se confruntă cu „ameninţări”.