Care sunt primele rezultate ale alegerilor parlamentare din Republica Moldova

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: stiri.md
Sursa foto: stiri.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat primele rezultate ale alegerilor parlamentare care au avut loc astăzi.  La numărarea după prelucrarea a 2,8 la sută din procesele verbale, pe listele naționale, PD a acumulat 32%, PSRM – 30%, ACUM -17%, Partidul Șor – 10%. Celelalte partide au obținut sub 5%, potrivit jurnal.md.  Cetățenii cu drept de vot au avut la dispoziție 14 ore pentru a merge la secțiile de votare și a-și da votul pentru candidatul preferat. Ultima secție de vot se va închide mâine la ora 07:00 și este vorba despre secția din Statele Unite ale Americii. La ora 21:00 a fost înregistrată o rată de participare de peste 49 la sută, o cifră mai mică decât cea înregistrată la alegerile parlamentare anterioare – 57,28 la sută. Ca și în anii precedenți, la primele ore ale dimineții au votat persoanele cu vârste cuprinse între 56 și 70 de ani. Alegătorii au început să vină masiv la secțiile de votare către amiază. Potrivit presei din Republica Moldova, prezența la vot a fost mai proastă decât la scrutinul prezidențial din 2016. Atunci, în primul tur prezența la vot a fost de 47%, iar în turul doi – de 52%.

Astăzi, în Republica Moldova s-au desfășurat alegeri parlamentare și un referendum național consultativ. De această dată, deputații au fost aleși în baza unui sistem mixt: liste naționale (50 de deputați) și circumscripții uninominale (51 deputați). În cadrul referendumului alegătorilor li s-a solicitat solicită să se exprime în privința inițiativei de a reduce numărul deputaților de la 101 la 61 și posibilitatea de a retrage mandatul de deputat ales pe circumscripție uninominală în cazul în care nu își respectă promisiune date alegătorilor.

Potrivit Constituției Republicii Moldova mandatul deputaților este de patru ani, socotiți de la data ultimelor alegeri ordinare. Constituția mai prevede, că alegerile deputaților în Parlament se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent. Precedentele alegeri legislative din Republica Moldova au avut loc pe 30 noiembrie 2014.