
,,Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Torino: 39 011 2495775; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 3387568134. Totodată, dacă aveți informații cu privire la cetățeni români implicați în acest nefericit eveniment vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 3387568134”, mai anunță Consulatul General al României la Torino.
Potrivit unui cititor Buzăumedia, Roberto Cascione, care ne-a difuzat si fotografia ce ne indică porțiunea unde a avut loc tragedia, aflăm că ruptura de pe autostrada ce duce de la Genova spre Franța s-a produs într-o zonă în care se află mai multe sedii de firme și mai puține case. ,,O tragedie!!! Îmi scriu prieteni din Genova… din oră în oră sună alarmele de la ambulanțe. Parcă este cutremur!”, ne-a scris Roberto Cascione. Având în vedere că la acest moment plouă torențial, există posibilitatea ca alte porțiuni din acest pod să se rupă.


