Principalele crize politice care ar putea izbucni în 2019

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: HotNews.ro
Sursa foto: HotNews.ro

Anul 2019 ar putea fi unul dificil, în contextul ascensiunii Chinei, al intensificării populismului, al amplificării conflictelor comerciale şi izbucnirii unei noi curse a înarmării nucleare, comentează Bloomberg, menţionând printre riscuri şi crize politice în Uniunea Europeană şi în SUA. „Lumea se schimbă rapid, iar 2019 promite să fie un nou an dificil şi haotic. În contextul ascensiunii Chinei în Orient şi al intensificării populismului în Occident, la jumătatea anului 2018 economiile conduse de formaţiuni democratice clasice au reprezentat doar o treime din PIB-ul comun al Grupului G20, comparativ cu 83% în anul 2017, conform unui studiu realizat de Bloomberg Economics. Iar această situaţie era înainte de alegerea a încă doi preşedinţi populişti, Andres Manuel Lopez Obrador în Mexic şi Jair Bolsonaro în Brazilia”, comentează editorialistul Marc Champion într-un articol publicat de agenţia de presă Bloomberg sub titlul „Principalele crize politice de urmărit în 2019 / Se pare că viitorul an va fi unul chiar mai dur.

„În 20 de ani nu am activat niciodată într-un mediu de acest fel, întrucât existau mereu zone sigure. Ţări despre care credeam că erau uşor de anticipat sunt acum greu de analizat”, afirmă Claire Simpson, expert la grupul de asigurări de risc Willis Tower Watson Plc. Indiferent dacă problemele sunt generate de o revoluţie tehnologică, de inegalităţile veniturilor, de ciocnirea civilizaţiilor ori de revoluţia tehnologică, actualele tendinţe vor continua. În 2019, tranziţiile de la perioada post-Război Rece au potenţialul de a se încheia, dar fiecare comportă riscuri de genul „cel mai grav scenariu”.

Știri despre: