Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit

de Stiri Buzau Media

 

Biroul de Presă al Majestății Sale Custodele Coroanei este împuternicit să facă următorul comunicat:

Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Suverana britanică a încetat din viață în această seară la Castelul Balmoral, în Scoția.

Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai I, ambii descendenți ai Reginei Victoria, au fost legați întreaga viață prin afecțiune, admirație și prietenie.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieți, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală și curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie.

După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional.

Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație.

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a trimis o scrisoare Majestății Sale Regelui Charles al III-lea.

 

SURSA: Casa Regală a României