Șapte cetăţeni români au fost răniţi după ce vehiculul în care se aflau s-a lovit cu un utilaj agricol, într-un accident produs pe o şosea din nord-vestul Germaniei, informează publicaţia Nordwest Zeitung. Accidentul a avut loc duminică, în zona Cappeln (Cloppenburg), în nord-vestul Germaniei. Un vehicul marca Volkswagen Sharan, înmatriculat în România şi condus de un român în vârstă de 38 de ani, a intrat în coliziune frontală cu un tractor, după o depăşire.
Cei şapte români aflaţi în maşină au fost răniţi în urma impactului. Autorităţile germane au trimis ambulanţe şi elicoptere la locul accidentului. Potrivit presei germane, românii răniţi sunt angajaţi sezonieri în agricultură. Victimele sunt două femei, cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani, și cinci bărbați, cu vârsta cuprinsă între 28 și 49 de ani. Trei dintre români au suferit răni deosebit de grave și au fost transportați de urgență, cu elicopterele, la un spital din apropiere. Despre ei, medicii spun că viața le este încă în pericol. Alți doi români au fost transportați cu ambulanțele la spitalele din zonă. Ceilalți doi au suferit răni ușoare.Șoferul tractorului a rămas nevătămat.