Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 1/H/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2019 a fost publicată în „Monitorul Oficial” 191/2019.
Cine (nu) poate fi membru al unui birou electoral?
Membrii birourilor electorale exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat, în îndeplinirea atribuțiilor care le revin. Din birourile electorale nu vor putea face parte decât cetățenii care au drept de vot. Totodată, scrie lexcafe.ro, calitatea de membri ai birourilor electorale nu o pot avea candidații în Alegerile Europarlamentare și nici soții sau soțiile, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea, inclusiv. Birourile electorale vor activa, în condiții legale, numai în prezenţa majorităţii membrilor care intră în compunerea lor şi vor lua hotărâri, vor adopta decizii şi măsuri numai cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Ce se petrece în cazul egalității de voturi? Potrivit ultimelor stiri juridice, decisiv va fi votul președintelui! Asimilați membrilor birourilor electorale sunt și președinții ori locțiitorii lor.
Înlocuirea reprezentanților partidelor
Cu încuviințarea biroului electoral ierarhic superior, persoanele care au calitatea de reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice ori electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale – în birourile electorale, pot să fie înlocuiţi, la solicitarea celor care i-au propus, până în ziua ce precede votarea. În caz de deces, îmbolnăviri, accidente, acești reprezentanți pot fi înlocuiți chiar şi-n ziua de referinţă.
Aspecte organizatorice
Conducerea ședințelor biroului electoral este realizată de către președinte, în absența căruia atribuțiile de conducere vor fi îndeplinite de către locțiitorul său. Este obligatoriu ca membrii birourilor electorale să ia parte la ședințe, cu toate că, în situații justificate, președinții pot aproba ca unii dintre membri să absenteze de la aceste discuții. De regulă, la ședințele birourilor electorale vor lua parte numai membrii acestora și personalul din aparatul tehnic auxiliar – responsabil de asigurarea activităților de secretariat al şedinţelor.
La nevoie, pot să participe la ședințe și persoane care au calitatea de reprezentanți ai altor instituții publice cărora legea le-a conferit atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor – pentru aceasta fiind nevoie, însă, de încuviințarea prealabilă a biroului electoral. Membrii birourilor electorale vor fi convocați, în vederea participării la ședințe, fie prin apeluri telefonice, fie prin mesaje text, fie prin e-mail. Cu excepția situațiilor de urgență, când convocarea se face „de îndată”, aceștia vor fi convocați cu minimum șase ore înainte de ședință. În convocări vor fi precizate ora, locul de desfășurare a ședinței, motivul ședinței, fiind comunicate, de asemenea, și materialele ce vor fi puse în discuție.
Ordinea de zi
Proiectul ordinii de zi a ședinței va fi propus de către președinte și va fi supus aprobării prin votul membrilor prezenți. Ordinea de zi poate fi completată, la propunerea membrilor biroului electoral. Totodată, se pot face propuneri pentru înlăturarea unor chestiuni de pe ordinea de zi. În ordinea înscrierii, chestiunile înscrise pe ordinea de zi vor fi supuse dezbaterii biroului electoral. Modificarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi nu se poate efectua decât cu aprobarea membrilor biroului electoral, la propunerea preşedintelui, a locţiitorului ori a vreunui membru.
Atunci când iau cuvântul, membrii biroului electoral trebuie să se limiteze numai la problema pusă-n discuţie. Dacă vorbitorii se abat de la subiect, președintele are dreptul de a interveni, retrăgându-le cuvântul celor în cauză. Atunci când vorbitorul nu se supune, se poate ajunge până la suspendarea ședinței. După ce dezbaterile care privesc o chestiune înscrisă pe ordinea de zi iau sfârșit, preşedintele sintetizează soluţiile propuse, supunându-le votului membrilor biroului electoral. Cu sprijinul personalului tehnic auxiliar, președintele biroului electoral se ocupă de numărarea voturilor exprimate, apoi de consemnarea lor în procesul-verbal de şedinţă. La nevoie, membrii biroului electoral pot solicita punctul de vedere al personalului tehnic auxiliar, în cursul dezbaterilor.
Hotărâri, decizii, măsuri adoptate
Birourile electorale adoptă hotărâri, decizii şi iau măsuri numai cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Votul va fi exprimat deschis, putând fi numai „pentru” sau „împotrivă”, fiind astfel consemnat în procesul verbal de ședință. Deciziile şi hotărârile vor fi iscălite de către membrii care au luat parte la adoptarea lor. Valabilitatea hotărârii, deciziei sau măsurii nu va fi influențată de către lipsa semnăturilor unor membri. Aceste hotărâri, decizii și măsuri vor fi aduse la cunoştinţa publică, sub semnătura preşedintelui biroului electoral. Ele vor fi publicate pe internet. Pot fi aduse la cunoștința publicului prin orice alt mijloc de publicitate sau prin afişare la sediu. Printre îndatoririle birourilor electorale se numără și cea de-a păstra evidența întâmpinărilor, contestaţiilor, a altor cereri privind alegerile, a hotărârilor, a deciziilor, a măsurilor adoptate.
În cadrul biroului electoral va fi alcătuit, după ce a avut loc ședința, un proces-verbal de şedinţă; acesta se semnează de către preşedinte şi de către persoana care l-a redactat, putând fi consultat, la simpla solicitare, de către membrii biroului electoral. Trebuie specificat că acest act nu poate fi făcut public și că trebuie să cuprindă mențiuni cu privire la o serie de aspecte, printre care: ordinea de zi aprobată de biroul electoral, chestiunile înscrise pe ordinea de zi, soluţiile propuse pentru fiecare punct al ordinii de zi, dezbaterile asupra punctelor de pe ordinea de zi, voturile exprimate, hotărârea/decizia sau măsura adoptată pentru fiecare punct al ordinii de zi.
Spre a-și îndeplini atribuțiile încredințate prin lege, birourile electorale vor adopta decizii care vor avea caracter obligatoriu în raza lor de competenţă pentru toate instituţiile publice, autorităţile, birourile electorale, dar şi pentru persoanele la care se referă ele. În sensul interpretării unitare a legii, Biroul Electoral Central adoptă hotărâri cu caracter general obligatoriu, care sunt, apoi, date publicității în „Monitorul Oficial”.