Cei care vor să ducă la casat mașini vechi pentru unele noi și cei interesați de achiziția unor mașini electrice prin finanțare de la stat trebuie să știe că înscrierea în programele ”Rabla” și ”Rabla Plus” începe pe 18 mai, potrivit celor mai recente declarații ale ministrului mediului. În program se pot înscrie deopotrivă persoane fizice, persoane juridice, inclusiv societăți de avocați, dar și persoane fizice autorizate (PFA) și întreprinderi individuale și de familie.
Cele două programe au fost aprobate prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 660/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017-2019 și prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019. Ambele acte au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 293 din 25 aprilie 2017 și au intrat în vigoare la aceeași dată.
Prin programul „Rabla”, proprietarii de mașini mai vechi de opt ani pot să renunțe la acestea și ceară în schimbul lor prime de casare pentru cumpărarea unor autovehicule noi. Numai că, spre deosebire de anul trecut, prima de casare este condiționată acum de cantitatea de emisii de CO2 produsă de autoturismul nou. Cât despre cei care sunt interesați de mașinile electrice, respectiv de programul „Rabla Plus”, ei nu au nevoie să caseze și să radieze o mașină veche, ca în celălalt program.
Cei interesați de aceste programe vor putea să le acceseze începând din 18 mai, potrivit ministrului mediului, Grațiela Gavrilescu.
„Am promis că atât «Rabla Clasic», program aflat la a 13-a ediție, cât și «Rabla Plus» vor avea proceduri rapide. Românii persoane fizice și juridice pot accesa cele două programe începând de săptămâna viitoare (joi, 18 mai n.r.) (…) Noutatea în acest program este că persoanele care vor să acceseze finanțare prin «Rabla Plus» și au acasă o mașină mai veche de 8 ani nu trebuie neapărat să o caseze. Ei pot merge direct la dealer și să solicite subvenția de 10.000 de euro. În schimb, cetățenii care au acasă o mașină mai veche de 8 ani și vor să o caseze, pot adăuga la cei 10.000 de euro, încă 6.500 de lei obținuți din casare”, a declarat ministrul.
Concret, programul se adresează, în principal, următoarelor categorii de beneficiari: persoanelor fizice, persoane juridice române (inclusiv organizații neguvernamentale, unități de cult, societăți de avocați cu răspundere limitată), dar și PFA-urilor, întreprinderilor individuale și celor familiale.
Important! Cele două programe pot fi cumulate, ceea ce înseamnă că o persoană poate beneficia atât de ecotichetul acordat pentru achiziția unui autovehicul electric pur/ hibrid, cât și de prima de casare acordată prin programul „Rabla”. E necesar însă ca beneficiarul să trimită la casare un autoturism mai vechi de opt ani.
Cum pot accesa cetățenii cele două programe
Persoanele fizice interesate de programul „Rabla” trebuie să ducă la casare o mașină mai veche de opt ani de zile. Prima de casare pe care o pot primi pentru a-și cumpăra un autovehicul nou este de 6.500 de lei, la fel ca anul trecut.
Noutatea lui 2017 este că prima de casare e condiționată acum de cantitatea de emisii de CO2/km generată de mașina pe care cetățeanul vrea să o cumpere nouă. Mai exact, anul acesta, banii se dau pentru mașinile noi al căror sistem de propulsie generează maximum 130g CO2/km.
În același timp, prima de casare poate fi cumulată cu un ecobonus de 1.000 de lei, însă tot în funcție de cantitatea de emisii. Dacă optează pentru un vehicul cu sistem de propulsie hibrid, la acești bani se mai poate adăuga un ecobonus de 1.700 de lei. Totuși, cei care vor să se înscrie în program trebuie să nu aibă datorii la autoritățile locale. Mai multe informații despre programul „Rabla” pentru persoane fizice aflați de aici.
Cât despre „Rabla Plus”, cei interesați de cumpărarea unei mașini electrice noi vor putea cere de la stat o subvenție de până la 45.000 de lei, spre deosebire de anul trecut, când suma era chiar de două ori mai mică. Ecotichetul care se acordă pentru o mașină electrică nu e condiționat însă de casarea unei mașini, așa cum a subliniat recent și ministrul mediului.
Până la 200.000 € pentru firmele care vor să caseze mașini vechi
Pentru fiecare mașină veche scoasă din circulație firmele vor putea obține prime de casare în limita a 9.200 de lei fiecare. Oricâte mașini vechi ar duce la casat, firmele nu pot obține însă o primă totală mai mare de 200.000 de euro.
Așadar, în cazul firmelor, configurația programului și a modului cum se acordă primele de casare este destul de diferită. Practic, societățile pot cere bani pentru schimbarea mașinilor vechi cu unele noi în cadrul unei scheme de minims.
Și în acest caz vorbim de condiționarea primei de plafonul maxim de emisii de 130g CO2/km pentru mașina nouă și de acordarea ecobonusului de 1.000 de lei. Referitor la vechimea mașinilor, prima de casare se va acorda numai pentru cele înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2010. Mai multe informații despre procedura de înscriere puteți citi aici.
Firmele care sunt interesate de achiziția de mașini electrice noi pot obține finanțări de câte 45.000 de lei pentru fiecare automobil, bani care se cer, de asemenea, tot în cadrul unei scheme de minimis, iar suma maximă este tot 200.000 de euro.
Și PFA-urile își pot schimba mașinile vechi anul acesta
Accesul la cele două programe de înnoire a parcului auto din România este deschis și PFA-urile, întreprinderilor individuale și celor familiale. Prin urmare, și aceste categorii de persoane pot să renunțe la mașinile mai vechi de opt ani și să obțină de la stat bani pentru unele noi, în cadrul programului „Rabla”.
Prima de casare minimă pe care o pot primi este de 6.500 de lei, condiționată, ca și în toate celelalte cazuri, de cantitatea de emisii de dioxid de carbon emise de mașina nouă. La acești bani se pot adăuga ecobonusul de 1.000 de lei, pentru o anumită cantitate maximă de astfel de emisii și ecobonusul de 1.700 de lei, dacă se optează pentru un hibrid.
Dacă, în schimb, sunt interesați de mașinile electrice, acești beneficiari pot primi o sumă maximă de 200.000 de euro, dacă plănuiesc să-și cumpere mai multe astfel de autovehicule. Ca și în cazul celorlalți beneficiari, PFA-urile și întreprinderile individuale au posibilitatea să cumuleze cele două programe de finanțare, însă numai dacă aduc la casat mașini mai vechi de opt ani.
Ce societăți de avocați sunt beneficiare în cele două programe?
Și societățile profesionale de avocați cu răspundere limitată pot să ducă la casat mașini vechi pentru unele noi și să obțină fonduri pentru mașini electrice noi. Prima de casare poate ajunge, la fel ca pentru ceilalți beneficiari, la 9.200 de lei (cu cele două ecobonusuri, dacă e cazul).
Finanțarea se poate cere în cadrul unei scheme de minims, iar suma totală ce poate fi obținută se ridică la 200.000 de euro.
Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească societățile de avocatură la înscrierea în „Rabla” se numără lipsa datoriilor către stat și să nu se afle în insolvență sau în faliment.
Important! Înainte de a merge cu dosarele lor la Administrația Fondului pentru Mediu, firmele și PFA-urile trebuie să se asigure că dosarele lor nu vor fi respinse pentru mici greșeli. De exemplu, dacă documentele depuse prezintă ștersături sau dacă se cer, din greșeală, mai mulți bani decât este maximul ce poate fi acordat, de la caz la caz, dosarul va fi cu siguranță respins.