Șeful statului începe astăzi, de la ora 11:00, consultările cu liderii partidelor parlamentare pentru formarea unui nou guvern, după ce Cabinetul Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură. Primii care vor merge la Cotroceni vor fi liberalii, iar ultimii chemați – cei de la PSD. Viorica Dăncilă a anunțat însă că PSD nu va merge, pentru că nu a existat un Comitet Executiv în partid pentru a lua această hotărâre.
În ceea ce priveşte echipa de miniştri propusă de liberali care ar veni alături de Ludovic Orban ar fi Florin Cîţu, văzut cea mai bună variantă pentru Finanţe şi Raluca Turcan, propunere pentru Ministerul Educaţeii. Pentru Ministerul Dezvoltării sunt văzute cel puţin două variante de membri cu putere în partid: Robert Sighiartău (secretar general al PNL) sau Florin Roman (vicepreşedinte PNL şi preşedinte al Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor). Şi la Ministerul Muncii ar exista o variantă care se vehiculează în partid, adică Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj.
După căderea Guvernului Dăncilă, Klaus Iohannis spunea că cea mai bună soluție ar fi alegerile anticipate, dar acestea pot avea loc doar dacă există consens. Această variantă a fost susținută insistent de Dan Barna, care spune că USR își asumă să intre la guvernare doar după anticipate. Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis de Parlament ieri, prin moțiune de cenzură, cu 238 de voturi ”pentru” din cele 233 necesare.