Ministrul Transporturilor: ,,În vara aceasta, CFR Călători nu va avea vagoane suficiente pentru a satisface nevoia de trafic”

de Stiri Buzau Media

CFR Călători nu va avea vagoane suficiente în vara aceasta pentru a satisface nevoia de trafic, mai ales pentru litoral, în condiţiile în care din 1.200 de vagoane pe care le are în inventar, 400 erau oprite din cauze tehnice, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Acesta a subliniat că s-a început o procedură de licitaţie în vederea achiziţionării unui număr de 100 de automotoare tip Săgeată albastră Desiro, „însă nimic nu va veni pentru sezonul estival”.

Şova afirmă, în interviu, că în proporţie de 51% crede că liberalizarea transportului pe calea ferată ar aduce beneficii directe şi imediate publicului călător, iar 49% susţine ideea de a mai conserva nişte avantaje pe piaţa internă în sensul maturizării. În ceea ce priveşte Magistrala 5 de metrou (Eroilor – Pantelimon, n.r.), şeful de la Transporturi afirmă că, într-o viziune optimistă, se va putea circula cu metroul în Drumul Taberei din ianuarie 2019, însă în viziune pesimistă, „care se apropie mai bine de realitate”, abia din luna martie 2019.