RAPORT EXPLOZIV AL ANPC PRIVIND SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA

de Stiri Buzau Media

     La cererea premierul Mihai Tudose, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a publicat pe site-ul instituției, raportul privind sistemul bancar din România. Prin urmare, ANPC a decis să înainteze 46 de acțiuni în instanță privind clauzele abuzive din contractele încheiate între unitățile bancare şi consumatori. Decizia a fost luată ca urmare a verificărilor efectuate de inspectorii ANPC. Totodată, pentru 17 bănci controlate în perioada 27.11.2015 – 31.03.2016, angajații ANPC au dat amenzi în valoare totală de 295.000 de lei și au impus instituțiilor de credit să remedieze în termen de 30 de zile deficiențele constatate.

Același raport al instituției mai arată că, la nivel naţional, au fost instrumentate 10.476 reclamaţii, iar ca urmare a cercetării acestora au fost restituite consumatorilor 1.097.773,31 lei, 112.161,29 euro, 361.828,78 CHF şi 361,13 USD. S-au încheiat aproape 250 de procese verbale de constatare a contravenţiei, cu amenzi în valoare totală de 1.743.000 lei. Nu au scăpat de controale nici IFN-urile (Instituțiile Financiare Nebancare). În perioada 08.05.2017 – 16.06.2017 au fost controlate 40 de IFN-uri iar amenzile s-au ridicat la aproape 340.000 de lei. Totodată, inspectorii ANPC au impus măsura de remediere a situațiilor cu termene cuprinse între 15  respectiv 30 de zile.

Știri despre: