Intenția Guvernului de a restitui proprietarilor de mașini timbrul de mediu, anunțată public încă din vara anului 2016, se apropie de materializare. Conform unor declarații recente ale Grațielei Gavrilescu, actualul ministru al mediului, Executivul va emite curând un memorandum prin care să stabilească modalitatea de restituire a timbrului de mediu. Totuși, un simplu memorandum nu va fi de-ajuns, ci ulterior va fi necesară fie emiterea unei ordonanțe, fie a unei legi (împreună cu o procedură de aplicare), care să prevadă exact cum se vor da banii înapoi, potrivit avocatnet.ro.
Guvernul ar urmă să aprobe în curând un memorandum privind restituirea timbrului de mediu către toţi proprietarii de maşini care l-au achitat în perioada martie 2013 – ianuarie 2017.
„Noi ne dorim să reparăm nedreptăţile făcute vizavi de taxa de poluare sau pe anumite taxe care s-a demonstrat că au fost şi ilegale. Întâi să luăm primul pas să ne derogăm de aceste nedreptăţi şi la ora actuală lucrăm la emiterea unui memorandum, în grupul de lucru format din angajaţii Ministerului Mediului, respectiv cei din Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Finanţelor pentru a termină cu partea de despăgubiri (…). În perioada următoare, după ce avem toate datele, o să ne putem gândi la o varianta (de înlocuire a timbrului de mediu – n. red.), dar până atunci e important să reparăm nedreptăţile făcute cetăţeanului. Noi sperăm că memorandumul să fie gata poate chiar săptămâna viitoare. Eu am promis, încă de la bun început, că ne vom mişca repede”, a declarat joi Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.
Cu toate acestea, adoptarea de către Guvern a unui simplu memorandum ar fi doar un prim pas oficial spre restituirea efectivă a timbrului de mediu. Aşa cum ne-a obişnuit Executivul în ultimii ani, dreptul de restituire ar trebui stabilit prin ordonanţă (sau prin lege). Apoi, pentru că restituirile să poată fi făcute, ar trebui emis şi un ordin cu o procedura efectivă de urmat.
Timbrul de mediu reprezenta, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, o sumă datorată de proprietarii de autoturisme pentru emisiile provenite de la acestea. În principiu, taxa trebuia plătită (o singură dată) la prima înmatriculare a unui autovehicul în România sau la prima vânzare în ţară către o altă persoană.
Timbrul de mediu a fost declarat parţial ilegal în vara anului trecut, moment la care Ministerul Mediului anunţă că deja se gândeşte la restituirea banilor, însă acesta a fost eliminat din legislaţie abia de la 1 februarie 2017. Totodată, eliminarea timbrului de mediu a însemnat şi sistarea restituirii vechilor taxe auto, din moment ce dreptul acesta era inclus tot în OUG nr. 9/2013.
Prin urmare, stabilirea regulilor de baza ale restituirii timbrului de mediu ar trebui să includă, de principiu, şi prevederi referitoare la taxele auto ilegale aplicate înainte de apariţia timbrului de mediu.
Atenţie! Restituirea timbrului de mediu NU este posibilă momentan pe cale administrativă. Acest lucru se va putea face după ce legiuitorul va stabili exact condiţiile returnării banilor achitaţi de proprietarii de maşini pentru emisiile poluante.