
Cei patru laureați cu bronz sunt Tiberiu Ioan Mușat (clasa a IX-a), Matei Tinca (clasa a IX-a) și Luca Mihnea Metehău (clasa a VII-a), toți elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, și Eduard Valentin Dumitrescul (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Ștefan cel Mare” din Suceava). Din echipa de juniori a făcut parte și Alexandru Raul Todoran (clasa a VI-a/Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie).
Olimpicii români au fost însoțiți și pregătiți de profesorii Gheorghe-Eugen Nodea (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu) și Dan Octavian Dumitrașcu (Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung), respectiv de Radu Muntean, student al Universității din București. Competiţia s-a desfăşurat în localitatea Shumen, în perioada 21-25 noiembrie, cu participarea a peste 60 de concurenți (seniori și juniori) din Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Elveţia, Moldova, Polonia, România şi Serbia.

