În ziua în care se face pomenirea Aducerii moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, se amintește că acesta a acuzat-o pe împărăteasa Eudoxia că și-a însușit via văduvei Calitropia. Sfântul Ioan Gură de Aur a fost izgonit de două ori din scaunul patriarhal, ca după un timp, să fie rechemat în scaunul patriarhal. A treia și cea din urmă dată a fost trimis la Cucus. De aici a fost dus la Aravissos și apoi la Pitius, unde a murit în anul 407. A fost îngropat în Comane.
În anul 434, unul dintre ucenicii săi, numit Proclu (434-447), ajungând Patriarh de Constantinopol, a cerut voie împăratului bizantin Teodosie, să aducă în Constantinopol trupul Sfântului Ioan Gură de Aur. Abia în anul 438 creștinii au reușit să aducă trupul Sfântului Ioan Gură de Aur în capitala Imperiului Bizantin. Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur au fost duse mai întâi în Biserica Sfântului Apostol Toma, numită „a lui Amantie”, iar după aceea la Biserica Sfântă Irina.
A doua zi, dis de dimineață, Sfintele sale Moaște au fost duse în Biserica Sfinții Apostoli. Potrivit Tradiției, în momentul în care au fost așezate în această din urmă biserică, din gura Sfântului Ioan s-au auzit cuvintele: „Pace tuturor.” Racla cu Sfintele Moaște a fost îngropată în Sfântul Altar, lângă Moaștele Sfântului Grigorie Teologul.
După venirea cruciaților în Constantinopol, Moaștele Sfinților Ioan și Grigorie Teologul au fost duse în Veneția, iar apoi în Roma. Cinstitul său trup a fost așezat mai întâi într-un pridvor al unei Biserici medievale, închinată Sfântului Apostol Petru. Mai târziu, în data de 1 mai 1626, acestea vor fi transferate în Biserica cea mare a Sfântului Petru, fiind așezate într-o Capelă special amenajată pentru ele.
În ziua de 27 ianuarie se face pomenirea mutării Sfintelor sale Moaște din Constantinopol în Roma. După 800 de ani, moaștele celor doi sfinți au ajuns să fie înapoiate Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan Paul al II lea restituite Bisericii Constantinopolului, în data de 27 noiembrie 2004, Moaștele Sfinților Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Grigorie Teologul.