Coborârea la iad a Mântuitorului are ca temei scripturistic mărturia Sfântului Apostol Petru, care spune în prima sa epistolă că Hristos: „Omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare” (I Petru 3, 18-19). El afirmă deci că în răstimpul dintre moarte și înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui îndumnezeit printre cei adormiți, ținuți până atunci sub stăpânirea celui rău, și le-a propovăduit cuvântul Evangheliei. Sfântul Ioan Damaschin a subliniat că, deși de vineri seară și până în zorii zilei de duminică, sfântul trup al lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest răstimp el a continuat să fie unit ipostatic cu sufletul, coborât în locașul morții, Dumnezeul neputând fi circumscris într-un anumit spațiu și deci aflându-Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvântului asigură deci legătura dintre trup și suflet, chiar dacă pentru un timp cele două elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.
