Ortodocşii prăznuiesc astăzi Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată, pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.
Totodată Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în pictură.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.
În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzează pe toţi cei din casă de boli.
Alţii le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa, sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.
În unele zone, sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an.
Se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele.
Cei care cultivă cânepă caută să rupă ramuri de salcie cât mai lungi, ca să le va crească înaltă cânepa.
Alte tradiții de Florii
Cel care se împărtăşeşte de Florii are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune în gând, atunci când se apropie de preot.
În Banat şi în Transilvania, fetele mari pun o oglindă şi-o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi pot fi folosite în descântece de dragoste şi de sănătate.
Cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşte, se spune la ţară.
Cine se spală azi pe cap trebuie s-o facă doar cu apă desântată şi sfinţită, altfel riscă să albească precum pomii care dau în floare.
Gospodinele coc plăcinte pe care le dau de pomană săracilor.
Azi înfloresc urzicile, dar fără a fi bune de mâncat, semnificând şi apropierea sfârşitului postului Paştelui. De aceea, sărbătoarea de Florii se mai numeşte şi “Nunta urzicilor”.
Sărbătoarea Floriilor, ziua numelui pentru toţi cei botezaţi după flori, are rădăcini adâncii în istorie. Pe vremea romanilor era dedicată Zeiţei Flora. Ulterior, creştinii au transformat-o în ziua de debut a pregătirilor pentru Învierea Domnului, legând-o de intrarea Domnului în Ierusalim.
Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit.
Este bine ca în această zi să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară în soare pentru a-şi atrage ursitul.
Fetele mari din Banat şi Transilvania pun o oglindă şi o cămaşă curata sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi folosite ca talismane pentru dragoste şi sănătate.
De Florii, arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.
