ÎNAINTEPRĂZNUIREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI ȘI SF. PROOROC MIHEIA

de Stiri Buzau Media

   În fiecare an, pe 14 august este Înainteprăznuirea Nașterii Fecioarei Maria. ,,Să aveți înștiințare, fraților, că întru această zi Să vă adunați deci în biserici la rugăciune, pentru că în această zi este începutul mântuirii noastre. Că întru aceasta zi, pe noi cei ce am călcat poruncile lui Dumnezeu și am căzut în adâncul răutăților și ne-am făcut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrând să ne izbăvească din această robie și să Se pogoare spre izbăvirea noastră și cu o nouă zidire să ne înnoiască pe noi, a trimis pe îngerul Său și a binevestit drepților Ioachim și Ana nașterea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, adică pe aceea care este, după trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos” scrie  creștinortodox.ro.

Tot pe 14 august, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Prooroc Miheia. Miheia s-a născut în Morati, cu aproape 660 de ani înainte de Nașterea lui Iisus Hristos. Conform calendarulortodox.ro ,,Miheia era copilul lui Ioram, se trăgea din tribul lui Iuda și a proorocit timp de 84 de ani. Creștinii îl cunosc sud numele de „Moresitul”, denumire care provine de la numele satului în care a luat ființă – Morati sau Moreset. A fost contemporan printre alții cu prorocii Amos, Isaia și Osea”.

Știri despre: