Intrarea Domnului în Ierusalim

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: crestinortodox.ro
Sursa foto: crestinortodox.ro

Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Este un eveniment care se petrece cu o săptămână înainte de Patimile Sale. Din această zi începe Săptămâna Patimilor, iar în biserici se săvârșesc în fiecare seară Deniile. Domnul intră în Ierusalim călare pe un mânz de asin. Intră smerit, arătându-le celor de față că nu este o persoană care a venit să stăpânească această lume. Totodată ne descoperă prin acest gest, că nu-L putem întâlni pe Domnul decât în smerenie.

Intră cu seninătate, nu cuprins de neliniști. Această intrare este drumul spre moartea de bunăvoie. Chiar dacă moartea Sa a fost hotărâtă de conducătorii cărturarilor și fariseilor, Sfântul Ioan Evanghelistul vorbește de ea ca fiind o jertfă de bunăvoie. Hristos, deși avea puterea de a-i înfrunta pe cei care îi doreau moartea, căci era și Dumnezeu, nu fuge de moarte. Dimpotrivă, o primește pentru a o birui din interiorul ei.

Astfel, intrarea Sa în Ierusalim este o anticipare a biruinței asupra propriei Sale morți. Ramurile de salcie care sunt binecuvântate și dăruite credincioșilor exprimă tocmai această biruință asupra morții. Aceasta intrare a Domnului în Ierusalim a fost vestită de proroci cu mult timp înainte de a se petrece. De aici reiese că ea face parte din planul de mântuire a lui Dumnezeu. Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este una a bucuriei pentru că ea descoperă biruința lui Hristos asupra morții lui Lazăr și prefigurează biruința Lui asupra propriului Său trup mort.

Știri despre: , ,