RELIGIE

Stiri Buzau media | Aici gasesti ultimele stiri din Buzău. Vezi mai jos ultimele stiri din Buzau din categoria RELIGIE

Sfântul Mucenic Iacob Persul

Sfântul Iacob este pomenit în fiecare an, pe data de 27 noiembrie. El a trăit în secolul al IV-lea, în

Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor

Unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi copiilor este prăznuit în luna noiembrie, pe data de 26. Este vorba de Sfântul

Sfântul Mucenic Clement, Episcopul Romei

Sfântul Clement s-a născut la Roma și a fost contemporan cu Sfinții Apostoli. Își pierde mama și cei doi frați

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea

Sfântul Antonie a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab și a domnitorului Constantin Brâncoveanu. S-a spus despre el ,,că

Sfânta Muceniță Cecilia

Sfânta Muceniță Cecilia s-a născut la Roma din părinți foarte bogați. Făcând jurământul fecioriei înaintea lui Dumnezeu, Sfânta Cecilia a

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia), este

Tradiții precreștine în ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Ovidenia, obrejania sau vovidenia (termen ce provine din slavonă, în care „văvedenie” înseamnă intrare) este vechea denumire a sărbătorii din

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie Decapolitul s-a născut în orașul Irinopolis din Decapolea Isauriei, în sud-estul Asiei Mici, în jurul anilor 780-790. Ajunge

Sfântul Prooroc Avdie (Abdia)

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia). Acesta se tâlcuieşte robul Domnului, ori mărturisit, şi

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul

În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii. Acesta

Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, autorul primei Evanghelii, care a propovăduit pe Hristos în Ierusalim,

A început Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare