Biserica a randuit ca la sinaxarul zilei de luni din Săptămâna Patimilor să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob și a smochinului neroditor. Numele de Iosif înseamnă „El (Domnul) adaugă”. Acesta a fost cel de-al unsprezecelea fiu al lui Iacob și primul al Rahilei. Sfânta Scriptură ne mărturisește că într-o zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i aducă vești despre frații lui, care erau plecați cu oile la câmp. Frații săi, erau invidioși pe acesta din momentul în care le vestise câteva vise: „Eram la câmp cu toții și legam snopi. Snopii mei stăteau drept, iar ai voștri se plecau spre ai mei”, „se părea că soarele, luna și unsprezece stele se aplecau și se închinau in fața mea”. În urma acestor descoperiri, frații săi și-au pus în gând să-l omoare.
Văzându-l de departe că vine de la casa tatălui spre ei, aceștia au zis: „Iată visătorul! Haidem să-l omorâm și să-l aruncăm într-un puț și să zicem că l-a mâncat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visurile lui”. Însă Ruben, unul dintre frații săi, le-a zis: „Nu, să nu vărsați sânge! Aruncați-l mai bine în puțul acela din pustiu, dar mâinile să nu vi le puneți pe el”. Este aruncat în put, însă, este scos de acolo pentru a fi vândut cu 30 de arginți unor negustori. Pentru a-și acoperi fapta, frații săi au tăiat un ied, au rupt haina lui Iosif și au înmuiat-o în sânge. Seara, ajunși acasă, i-au arătat haina lui Iacob, spunându-i acestuia că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică.
