Sfânta Muceniță Teodosia din Tir

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfânta Teodosia a fost originară din Tir (Fenicia). Potrivit lui Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martor ocular, Sfânta Teodosia s-a apropiat de creștinii închiși în temniță pentru că nu mai jertfeau idolilor și i-a întărit în mucenicia lor. Din această cauză, sfânta a fost dusă de soldații care păzeau temnița înaintea judecatorului. Acesta auzind cele întâmplate, a poruncit să i se lege o piatră de gât și să fie aruncată în mare. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îngerii au adus-o la mal nevătămată.

Când ea s-a înfățișat înaintea judecătorului, purtând în mâini piatra care fusese legată de grumajii ei, el a poruncit ca să i se taie capul. În următoarea noapte, Teodosia s-a înfățișat părinților ei înconjurată de o lumină cerească negrăită și de multe alte fecioare, și ele mântuite, și le-a zis: „Vedeți voi ce mare este slava și harul Hristosului meu, de care voiați să mă lipsiți?” Ea a rostit către părinții ei aceste cuvinte, pentru că aceștia o opriseră să-și mărturisească pe față credința în Hristos și să se facă mucenică. Teodosia a luat cu cinste cununa mărturisirii în anul 308, la vârsta de numai 18 ani.