
Andrei, aflând prin descoperire dumnezeiască de gândurile împăratului, și-a luat armata formată din două mii cinci sute nouăzeci și trei de militari de elită și a pornit spre Tarsul Ciliciei, unde cu toăii au primit Sfântul Botez din mâinile Episcopului Petru al Tarsisului. Aici au fost prigoniți de autoritățile imperiale. Din cauza acestor persecuții, Generalul Andrei și armata sa, au urcat în Munții Taurus. Armatele romane i-au ajuns pe când ei se rugau într-un defileu din acei munți, și i-a decapitat pe toți. Niciunul dintre ei nu s-a împotrivit, ci cu toții au primit cu bucurie moartea mucenicească pentru Hristos”. Tot în data de 19 august, se face pomenirea Sfinților Cuvioși Timotei, Agapie și Tecla, Sfinților Mucenici Evtihian, ostașul, a lui Stratighie; și Sfântului Cuvios Teofan cel Nou, făcătorul de minuni.

