SFÂNTUL APOSTOL MATIA

de Stiri Buzau Media

     Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Matia în fiecare an pe 9 august. Sfântul Matia s-a născut în Betleem, din tribul lui Iuda. A studiat Cărțile Legii cu Sfântul și Dreptul Simeon. La început a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli. Sfântul Matia a fost ales în rândul celor doisprezece Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorți. Crestinortodox.ro scrie că ,,potrivit unor documente Apostolul Matia ar fi primit martiriul în Etiopia, în vreme ce alte scrieri vorbesc de plecarea sa din Etiopia spre Macedonia și Iudeea, locuri unde va vesti învățătura lui Hristos.

Acestea din urmă documente vorbesc de aducerea sa la Templu, din porunca arhiereului Anania, spre a răspunde acuzațiilor aduse de iudei că propovăduiește un proroc fals, pe Iisus Nazarineanul. Pentru că nu refuza să-și lepede credința în Hristos, Sfântul Apostol Matia este băut cu pietre până la moarte. Ca aceștia să nu fie acuzați de romani pentru ucidere nedreaptă, i-au tăiat capul Sfântului Matia, cu o secure. (…)

Potrivit tradiției, moaștele Sfântului Apostol Matia au fost aduse la Roma de împărăteasa Elena, în anul 324. O parte din ele a fost trimisă în Trier, cel mai vechi oraș din Germania. Aici, ele au fost descoperite în urma unor lucrări de restaurare a unei biserici. După această descoperire, ele au fost mutate în biserica abației benedictine, care își va lua numele Sfântul Apostol Matia. Această abație este în prezent un mare centru de pelerinaj pentru Biserica Romano-Catolică”.

 

Știri despre: