SFÂNTUL APOSTOL TADEU; SFINȚII MUCENICI DONAT, ROMUL, SILVAN ȘI VENUST

de Stiri Buzau Media

    Pe data de 21 august, în fiecare an, se face pomenirea Sfântului Apostol Tadeu și a Sfinților Mucenici Donat, Romul, Silvan și Venust. Sfântul Apostol Tadeu a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli. Sfântul Tadeu a primit botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul. Conform creștinortodox.ro, el ,,ajunge în Edesa, locul său de naștere, după Învierea și Înălțarea Domnului. Aici îi va dărui lui Avgar, după făgăduința Mântuitorului, Sfânta Mahrama. Avgar, sărutând acest chip nefăcut de mâna omenească, s-a vindecat de lepră, apoi a primit botezul.

În urma acestei minunate vindecări, poporul a lepădat credința în idoli și s-a botezat. Așa s-a luminat cu Hristos, toată cetatea Edesei. Sfântul Apostl Tadeu a predicat Evanghelia în Siria și Fenicia. A trecut la cele vesnice în Berit, cetate din Fenicia. În anul 377, moaștele sale au fost aduse în Constantinopol”. Tot în ziua de 21 august se face pomenirea Sfintei Mucenițe Vasa, împreună cu copiii săi Teognie, Agapie și Pistos și Sfintei Teoclita, făcătoarea de minuni.

Știri despre: