Arsenie cel Mare (354 – 450) provenea dintr-o familie nobilă senatorială a secolului al IV-lea. S-a născut la Roma în vremea morții lui Antonie cel Mare (251-356). Arsenie cel Mare este considerat sfânt cuvios de către Biserica Ortodoxă și cea Catolică, și este menționat în sinaxare la data de 8 mai, împreună cu apostolul și evanghelistul Ioan Teologul. Importanța lui pentru tradiția creștină este arătată și de faptul că deși este comemorat în aceeași zi cu apostolul și evanghelistul Ioan Teologul, slujba lui a fost păstrată și se cântă împreună cu a Apostolului. Arsenie a făcut studii strălucite la Roma și a devenit atât de reputat încât împăratul Grațian și Papa Inocențiu I l-au recomandat împăratului Teodosie I (numit și Teodosie cel Mare) de la Constantinopol, la curtea căruia a deținut funcții importante, fiind și educatorul fiilor săi, viitorii împărați Arcadiu și Onoriu. În anul 394 părăsește lumea și curtea împărătească și se retrage în taină în Egipt, unde se face monah în Schit pe lângă Ioan Colov și rămâne timp de aproape 40 de ani. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (nu departe de Alexandria), părăsește definitiv Schitul după ce saracinii l-au devastat a doua oară în anul 434 și își petrece ultimii ani ai vieții la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). A decedat în jurul anului 449. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului egiptean.
