Sfântul Cuvios Hariton a trăit în cetatea Iconiu, în timpul împăratului Aurelian. Pentru ca a mărturisit că este creștin, a fost supus la multe chinuri. A fost torturat și bătut, până când trupul său s-a făcut tot numai o rană. A fost eliberat din temniță după moartea împaratului Aurelian.
Potrivit creștinortodox.ro ,,în timp ce se îndrepta spre Ierusalim, a fost prins de niște tâlhari. Din Sinaxar aflăm că un șarpe veninos a intrat în vasul cu vin din care beau tâlharii și le-a adus moartea acestora. Sfântul Hariton a făcut o biserică din peștera tâlharilor și cu aurul găsit la aceștia a ridicat o mănăstire. A trecut la cele veșnice la adânci bătraneți”.