
Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, a refuzat, exprimându-și dorința de a se călugări. La vârsta de 20 de ani, la 15 august, s-a dus la Mănăstirea Neamț și a cerut starețului Nicodim, viitorul patriarh al României, să-l primească în mănăstire. A fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, de starețul Vasile Moglan, primind numele de Ioan. Dorind viață pustnicească, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin. Cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului.
În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Cunoscându-și mai înainte sfârșitul vieții pământești, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața, la orele 5:00, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că Dumnezeu l-a preamărit pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. La cererea obștii, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaștelor Cuviosului Ioan de la Neamț în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, fiind așezate într-o raclă de abanos și sticlă”.

