Sfântul Cuvios Ioan a fost monah în Lavra Veche a lui Hariton cel Mare din Palestina, numită și Peșterile cele Vechi. În acest loc s-a dăruit deplin tuturor nevoințelor, petrecând în rugăciune și priveghere, și cugetând pururea la ceasul morții. În acest lăcaș monahal el s-a învrednicit de harul preoției. Cuviosul Ioan a trecut la cele veșnice în secolul al 8-lea. Deoarece Cuviosul Ioan s-a nevoit cea mai mare parte a vieții sale în acea peșteră veche, slujind în biserică, a fost numit și Paleolavritul sau „al peșterii celei vechi”.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminator lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.