Pentru că pe 12 iunie îl prăznuim pe Sfântul Onufrie cel Mare, în rândurile ce urmează am să vă povestesc, dragii mei, o întâmplare minunată din copilăria acestui mare sfânt. Cuviosul Onufrie a trăit în urmă cu 1600 de ani şi a fost fiul unui demnitar din Persia. Deşi Dumnezeu l-a dăruit părinţilor săi pentru rugăciunile lor stăruitoare, tatăl nu a păstrat pentru sine acest copil atât de dorit, ci l-a dăruit Domnului.
Hrănit de căprioară
După Botez, îndemnat fiind de îngerul Domnului, împăratul l-a dus la o mănăstire renumită din Egipt, pentru a fi crescut de călugării de aici. Pe drum, pruncul a fost hrănit de o căprioară albă trimisă de Dumnezeu în chip minunat. Aceasta l-a hrănit pe copil până la vârsta de trei ani, când acesta a început să mănânce hrana pe care o mâncau şi călugării.
În pustiu, vreme de 70 de ani
Peste ani, crescând în frica de Dumnezeu şi urmând poruncile Lui, Sfântul Onufrie a dorit să urmeze Sfântului Ilie şi Sfântului Ioan Botezătorul şi a părăsit mănăstirea. S-a îndreptat spre pustia Egiptului, iar pe drum i s-a arătat îngerul său păzitor care i-a promis că îl va însoţi până la sfârşitul vieţii. A trăit în pustiu vreme de 70 de ani. Cu timpul hainele i s-au distrus. Singurul său acoperământ şi ocrotire faţă de asprimea vremii a rămas părul său. Barba şi părul capului, albite de trecerea anilor, îi crescuseră atât de mult încât atingeau pământul. De aceea, în icoane, Sfântul Onufrie este reprezentat îmbrăcat foarte sumar, el însuşi fiind o icoană a simplităţii şi smereniei.
