Acesta se trăgea din părțile Decapolei, de pe lângă Marea Galileii. În tinerețe, el se dărui vieții de nevoință și împlini toate ostenelile rânduite spre curățirea inimii și ridicarea sufletului către Dumnezeu. Când rău credinciosul împărat Leon Isaurul porni prigoana împotriva icoanelor și a închinătorilor ei, sfântul Procopie de ridică spre apărarea lor. El arătă că cinstirea icoanelor nu este închinare la idoli, de vreme ce creștinii știu că, închinându-se înaintea icoanelor, nu se închină materiei lipsite de viață, ci sfinților vii ce sunt pictați pe icoane.
Pentru aceasta sfântul Procopie a fost prins, chinuit cumplit, biciuit și strujit cu dinți de fier. Când împăratul Leon a fost ucis, icoanele au fost aduse iar în biserici, iar sfântul Procopie se întoarse la mănăstirea sa, unde și-a petrecut restul zilelor în pace. Potrivit sfintisiicoane.wordpress.com, ajuns la bătrânețe ,,el se mută în Împărăția lui Dumnezeu unde se veselește de vederea îngerilor și sfinților celor vii, ale căror chipuri și icoane le-a cinstit pe pământ. Cuviosul părinte adormi cu pace în veacul al IX-lea”.
