Sfântul Miron s-a născut şi a crescut în insula Creta. La începutul vieţii sale a luat femeie şi lucra pământul, mâncându-şi pâinea sa din sudoarea feţei sale şi hrănind şi pe alţii; pentru că din roadele care îi creşteau împărţea săracilor, şi astfel ostenelile lui erau binecuvântate de Dumnezeu, căci, pe cât dădea el din roade, pe atât ele se înmulţeau, şi era milostiv mai mult decât ceilalţi oameni. Odată a găsit în aria sa pe nişte tâlhari furând, care îşi umpluseră sacii de grâu şi nu puteau să-i ridice de pe pământ, menționează doxologia. Iar el, în loc să-i bată sau să le facă vreun rău, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mâinile sale şi le-a poruncit să nu spună la nimeni lucrul acela.
Pentru o viaţă îmbunătăţită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu şi învăţa popoarele sfânta bună credinţă şi le întărea spre nevoinţele cele muceniceşti, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu. Iar după moartea lui Deciu şi după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Şi cinstea pomenirile sfinţilor mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, şi făcea multe minuni şi puteri.
El a oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, şi un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului şi nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăşi înapoi. Iar după ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăşi să curgă în calea sa. Şi ajungând trimişii, când au tulburat apa cu toiagul sfântului, spunându-i ei porunca arhiereului, îndată a curs râul cu mare pornire şi s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu a făcut şi alte minuni ca acestea şi petrecând toată viaţa lui cu iubire de Dumnezeu şi cu cuvioşie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani.
