Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, care a fost Episcopul Calcedonului, a intrat de tânăr în viața monahală. A păstorit creștinii din Calcedon între anii 726 și 775, dovedindu-se un bun păstor și plin de osârdie în sporirea dreptei credințe. Din agoniseala muncii sale a miluit pe cei săraci, a hrănit pe cei flămânzi, a îmbrăcat pe cei goi și a primit pe cei străini. De asemenea, s-a arătat apărător văduvelor, tată orfanilor și celor nenorociți mângâietor, atât prin cuvânt, cât și prin faptă. A fost un aprig apărător al credinței statornicite de Sfinții Părinți, mărturisind pretutindeni că icoanele sunt vrednice de cinstire, fiind chiar și trimis în exil. După multe suferințe și chinuri, Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul s-a retras într-o mănăstire din Palestina, unde s-a mutat în pace la Domnul.