SFÂNTUL ILIE, CEL CARE ADUCE PLOAIA

de Stiri Buzau Media

Pe 20 iulie, în fiecare an se sărbătorește Sfântul Ilie, o divinitate populară. El este cunoscut ca cel ce a adus prin rugaciunea sa seceta asupra poporului din Israel si apoi ploaia care a salvat poporul de la moarte. În Liturghier, la slujba care se oficiaza la vreme de seceta, potrivit crestinortodox.ro întâlnim o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: ,,Pentru ca rugăciunile noastre să fie bineprimite și precum pe Ilie, oarecând, așa să ne audă și pe noi și să ne miluiască, cu ploaie și cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm”. Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. El ajunge la curtea regelui Ahab și îi vesteste acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă, daca nu va lepăda credința în zeul Baal.

Pentru că atât regele, cât și poporul israelit nesocotesc cele vestite de Ilie, timp de trei ani și jumătate s-a instalat seceta. Sfântul Ilie este nevoit să se ascundă astfel de mânia regelui Ahab, la pârâul Cherit. Aici, el va fi hrănit de corbi, care îi vor aduce dimineața pâine și seara carne. Hrana era adusă de la Templul din Ierusalim, locul unde se aduceau jertfe de pâine și de carne. Pâinea unită cu carnea, preînchipuia Euharistia, trupul Domnului. Mai târziu ajunge la văduva din Sarepta Sidonului, unde îl va învia pe fiul acesteia și îi va înmulți făina și uleiul.  Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc.

Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt este considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Pe 20 iulie, 130.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Ilie.

Știri despre: