Biserica Ortodoxă cinsteşte pe 26 septembrie Mutarea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi Iacob, să devină „pescari de oameni“. Cei doi fraţi l-au lăsat pe tatăl lor şi l-au urmat pe Iisus. Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost chemat la apostolat de către Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe ţărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru şi Andrei cei dintâi chemaţi la apostolie. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli; se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Iisus, şi în Evanghelia sa, se numeşte „ucenicul pe care îl iubea Iisus“ (Ioan 21, 20).
El este cel care s-a rezemat pe pieptul lui Hristos la Cina cea de Taină şi ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat pe Preacurata Sa Maică. După Înălţarea Domnului la Cer, Sfântul Ioan a luat-o pe Sfânta Fecioară Maria în casa sa, slujind-o până la adormirea ei. A participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovăduind credinţa lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian şi Fericitul Ieronim menţionează că, din porunca împăratului Domiţian (81-96), „Apostolul dragostei“ a fost exilat în insula Patmos unde a vieţuit 15 ani. Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. În timpul împăratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117).
