Macarie cel Mare, cunoscut și sub numele de Macarie Egipteanul, este unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creștină foarte evlavioasă. Părinții lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viața lumească și după moartea părinților săi, a ales să trăiască viața pustnicească. Foarte de curand, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruința sa și dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit și s-a făcut pildă a vieții îngerești în trup.
Multe sunt pildele și minunile săvârșite de Sfântul Macarie în lunga sa viețuire duhovnicească în pustie. Prin unele dintre ele s-a arătat că Sfântul căpătase de la Hristos putere și asupra morții, astfel încât fericitul Macarie s-a învrednicit a săvârși învieri. Astfel, întrucât într-o eparhie un episcop eretic începuse a răspândi o erezie care susținea că Hristos a avut doar un trup aparent, episcopul dreptcredincios al locului l-a chemat pe Macarie pentru a stinge această rătăcire. Deși Sfântul Macarie i-a arătat episcopului eretic prin cuvintele Simbolului credinței că se află în înșelare, necredința acestuia a persistat, forțându-l pe Cuvios să rușineze rătăcirea aceluia printr-o minune dumnezeiască.
După o oră de stăruință în rugăciune, Macarie a înviat un om dintr-un mormânt și nu vreunul mort de curând, ci unul mort de foarte mult timp. Cel înviat, neauzind de Hristos până la moartea sa, a fost botezat de Macarie și făcut ucenic al său. Ucenicul a mai trăit trei ani de la învierea sa din morți.
