Sfântul Ianuarie, Episcopul orașului Benevento din Italia, a primit mucenicia la anul 305, în timpul persecuțiilor împăratului Maximian. Sfântul Mucenic Ianuarie a fost supus la numeroase chinuri suferind torturi de neimaginat, dar pe care el le-a îndurat cu blândețe, întărit fiind de harul Duhului Sfânt. Dumnezeu a lucrat minuni prin Sfântul Ianuarie, atât în timpul vieții acestuia cât și după moartea sa. Fiind aruncat în foc, Sfântul Ianuarie, „răcorit de o rouă nevăzută” , a stat în mijocul lui fără să ardă, înălțând cântări lui Dumnezeu. Văzând minunea, persecutorii au început să-i sfâșie carnea cu unghii de fier. După aceasta, Sfântul Ianurie împreună cu diaconul său, Festus și citetul Desiderie, au fost trimiși la Pozzuoli, în apropiere de Napoli, unde aveau să fie închiși în temniță. Tot aici, erau închiși diaconii din Pozzuoli, Proclu și Sussos, împreună cu alți doi creștini mireni, Eutihie și Acutius.
În ziua următoare, toți cei șapte mucenici au fost aruncați la animalele sălbatice, dar acestea nu i-au vătămat. Într-un sfârșit au fost cu toții uciși prin tăierea capului. Creștinii din Napoli au luat trupurile mucenicilor în ascuns și le-au înmormântat cu cinste. Trupul Sfântului Mucenic Ianuarie l-au dus în Napoli îngropându-l în biserică. Au fost consemnate numeroase minuni petrecute la mormântul Sfântului Ianuarie. Dintre acestea amintim minunea care s-a făcut unei văduve, al cărei fiu a înviat, după ce ea a luat icoana Sfântului Ianuarie și apoi a așezat-o pe trupul fiului ei mort.