Sfântul Vlasie a trăit pe vremea împăraților romani Diocletian și Licinus, aprigi prigonitori ai creștinilor. A fost episcopul Sevastiei Capadociei. Din cauza prigonirilor, se retrage în munți. Sfântul Vlasie se ridicase la o asemenea măsură încât și fiarele îl ascultau și veneau să fie binecuvantate de el. De asemenea, prin mâinile lui se făceau multe tămăduiri. Vânătorii i-au găsit peștera și l-au dus în cetate.
Pătimirea mucenicească a sfântului nu a fost fără rod, căci în timpul pătimirii Sfântului Vlasie, șapte femei care îi urmau s-au alăturat mărturisirii sale. Printr-un vicleșug, arătându-se dornice a sluji idolilor, cele șapte femei au reușit să arunce în apa statuile. După ce au fost torturate, fericitelor femei le-au fost tăiate capetele. Cei doi copii ai uneia dintre sfintele femei au fost încredințați de aceasta Sfântului Vlasie.
Torționarul sfântului, Agricola, a poruncit ca Vlasie să fie aruncat în iezer, însă acesta, după ce a însemnat apa cu semnul Crucii, a mers pe apă ca pe uscat. Văzând aceasta, 68 de bărbați și-au pierdut viața încercând să imite puterea lui Hristos, invocându-i pe idolii lor. Sfântul Vlasie și cei doi copii au fost apoi uciși în afara orașului, prin tăierea capetelor, la 11 februarie.
