Sfântul Simeon, episcopul Persiei, a pătimit pentru Hristos împreună cu peste o mie de creștini în anul 341. Tot atunci au primit moarte mucenicească Sfinții Audel și Anania, precum și Ustazan, eunucul împăratului persecutor. Sinaxarul amintește mărturisire a lui Fusik, un funcționar imperial, care în ascuns era creștin. Fusik l-a întărit pe preotul Anania, în timp ce acesta se afla cu capul pe butuc, zicându-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii și fii tare, și Domnul te va binecuvinta cu vedera Luminii celei cerești.” În acel moment, împăratul însuși, văzând că este creștin, i-a omorât pe Fusik și pe fiica acestuia, Asikitria. Sfântul Simeon i-a întărit pe creștinii persecutați, ca nu cumva aceștia de frica morții să se lepede de Hristos. La sfârșit, după ce și-a văzut turma încheindu-și cu cinste viața pe acest pământ, i s-a tăiat și lui capul.