Xenofont a fost unul din cei mai bogați oameni din Constantinopol. Împreună cu soția sa Maria, își duceau viața potrivit voii lui Dumnezeu. Hotărăște să-și trimită fiii la școala din Beirut, în Fenicia. Din cauza unei boli, își cheamă fiii pentru a fi alături de el pe patul suferinței. Îi îndemană pe aceștia să ia ca plidă de trai viața sa: „socotesc că nu vă va fi de trebuință alt învățător; căci învățătura cea din casă prin cuvinte și închipuită prin fapte mai folositoare este decât învățătura cea din afară”.
Xenofont îi cere lui Dumnezeu să-l țină în viață până își va vedea fiii în toate desăvârșiți. Dumnezeu îi ascultă rugăciunea și îi descoperă în vis că se va însănătoși. În urma acestei minuni, cei doi fii, Ioan și Arcadie, decid să revină în Beirut. În timpul călătoriei lor pe mare, se produce o furtună. Datorită rugăciunilor au ajuns la uscat, însă, fiecare în altă țară: Ioan la un loc ce se numea Melfitan, iar Arcadie, în Tetrapirghia. Fiecare neștiind de salvarea celuilalt, petrecea în întristare. Ca mulțumire că nu au pierit în mare, cei doi vor îmbrăca haina monahală în locuri diferite.
Ținând seama că timp de 2 ani nu au mai primit nicio veste de la cei doi fii, Xenofont trimite o slugă la Beirut să cerceteze motivul pentru care aceștia nu au mai dat semne de viață. Sluga nu-i găsește, dar îl întâlnește într-o mănăstire pe unul din însoțitorii celor doi de pe corabie. Acesta îi mărturisește că numai el a scăpat din cumplita furtună.
Ajuns la curtea lui Xenofont, sluga îi vestește acestuia că fiii lui au murit înecați în mare. În urma rugăciunilor făcute de Xenofont și sotia sa Maria, Dumnezeu le descoperă în vis, că cei doi fii sunt în viață. Decid să meargă la Locurile Sfinte spre a-și vedea fiii. Nu erau aici, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, cei doi ajung la Locurile Sfinte pentru închinare. După ce își revăd fiii, Xenofont și sotia sa Maria intră în monahism. Datorită bunei viețuri, Xenofont și Maria au primit darul de a face minuni.
