Sfinții 42 de Mucenici din Amoreea au fost conducători în armatele împăratului bizantin Teofil (829-842). Când musulmanii au asediat orașul Amoreea (în Galicia, Asia Mică), au luat în sclavie pe cei 42 de comandați, împreună cu alți creștini. Comandanții au fost închiși în temniță timp de șapte ani, în vreme ce toți ceilalți creștini au fost fie vânduți ca sclavi, fie uciși. În timpul celor șapte ani de temniță, comandanții au fost sfătuiți de musulmani să îmbrățișeze credința islamică.
Atunci când aceștia le-au grăit comandanților: ,,Mohamed este adevăratul proroc iar nu Hristos,” comandanții au răspuns: ,,Dacă ați avea doi care se ceartă pentru un câmp, cum că este al lui, unul având mulți martori care adeveresc aceasta, iar celalălt nici unul, ce ați zice, că al cui este câmpul?” La acest răspuns șefii musulmani au zis: ,,Fără îndoială că al celui cu mulți martori.” Atunci comandanții au mărturisit: „Drept ați răspuns. Așa este și cu Hristos și cu Mohamed al vostru. Hristos are mulți martori: Prorocii din vechime, Moise și Ioan Botezătorul, pe care și voi îl recunoașteți și care a dat mărturie pentru El. Mohamed însa nu are ca marturisitor decât pe el însuși.”
În urma acestor mărturisiri, musulmanii au grăit: ,,Credința noastră e mai bună decât cea creștină pentru că vedeți și voi că Dumnezeu ne-a dat nouă izbânda asupra voastră, a creștinilor! Vedeți bine că cele mai bogate pământuri și împărății din lume sunt ale noastre, și că ele sunt și mai numeroase și mai întinse ca ale voastre!”. Fără momente de așteptare, comandanții au zis: ,,Dacă așa ar fi, atunci idolatriile egipteană, babiloniană, elenistică, romană și închinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credințe, căci iată, odată toate aceste neamuri au fost stăpânitoarele lumii! Este limpede pentru oricine că victoria, bogăția și puterea voastră nu dovedesc și adevărul credinței voastre. Noi știm că Dumnezeu uneori dă biruință creștinilor, iar alteori îngăduie să fie subjugați ca să-și vadă mai bine păcatele și să se curățească de ele prin pocăința și credința adevărată.”
Prizonierii au rezistat la toate ofertele și la amenințările musulmanilor, și după multe chinuri, au fost uciși pentru că nu au lepădat credința în Hristos.