Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște. Sfântul Chir s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea d.Hr., într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat (în acele vremuri Alexandria era un adevărat focar de cultură) și a ajuns un medic foarte bun. Era renumit și pentru faptul că își trata pacienții fără plată sau alte recompense materiale. El vindeca în numele lui Iisus Hristos, rostind rugăciuni și recitând pasaje din Sfânta Scriptură. Dupa ce pacienții săi se vindecau, el îi sfătuia că, în scopul de a rămâne sănătoși, trebuie să asculte de poruncile lui Dumnezeu și să nu păcătuiască.
După ce s-a declanșat marea persecuție împotriva creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian, Chir a ajuns în Arabia, unde s-a călugărit. El a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni; astfel, „nu cu doctorii, ci cu rugăciuni și prin cuvânt tămăduia el toate bolile”. Sfântul Ioan era originar din Edessa (Asia Mică). Era ostaș, dar devenise un binecredincios creștin. Auzind de minunile pe care le săvârșea Sf. Chir, căci se dusese vestea despre acestea, Ioan a mers în Arabia să-l cunoască pe Sf. Chir; ulterior cei doi s-au împrietenit, iar Sf. Ioan a devenit discipolul sfântului Chir atât în credință și evlavie, cât și în arta medicinei, devenind și el un „doctor fără de arginți”.
După un timp, cei doi au auzit că a fost prinsă și întemnițată o femeie, anume Atanasia, cu cele trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista și Eudoxia, acuzată fiind pentru credința în Iisus Hristos, și că trebuie să apară în fața judecătorului. Sfinții Chir și Ioan s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, „să cadă din credință”. De aceea au mers la ele și le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Au fost însă prinși și ei, și după multe chinuri li s-au tăiat capetele, odată cu Atanasia și fiicele ei, în ziua de 31 ianuarie.
Credincioșii au luat trupurile sfinților Chir și Ioan și le-au îngropat creștinește. Mai târziu, în vremea împăratului Teodosie al II-lea (408-450), moaștele lor au fost duse în Biserica Sf. Apostol și Evanghelist Marcu din Alexandria. După un veac de la martiriul sfinților Chir și Ioan, s-a întâmplat o minune în cetatea Manutin (lângă Canopos, actualul Abukir, în Egipt). Mulți dintre locuitorii acesteia nu erau creștini, ci idolatri, și „mulți demoni stăpâneau în cetate”.
Patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412) a încercat să îndeparteze acești demoni, însă nu a reușit. Urmașul său în tronul patriarhal, Sf. Chiril al Alexandriei (412 – 444), s-a rugat și el lui Dumnezeu să nimicească necurăția idolatră ce domnea în cetatea Manutin. Atunci înaintea sa a apărut un înger al Domnului care i-a arătat că demonii nu vor putea fi îndepărtați decât prin aducerea moaștelor sfinților mucenici Chir și Ioan. Sf. Chiril al Alexandriei a urmat această îndrumare și a adus la Manutin moaștele sfinților Chir și Ioan, ridicând acolo și o biserică având hramul acestora. Din acel moment duhurile necurate au fost gonite din Manutin, iar biserica unde odihneau moaștele acestora a devenit un izvor de tămăduiri.
