Sfântul Dalmat a fost ostaș în zilele împăratului Teodosie cel Mare (379-395), trăind în dreapta credință. Apoi lasându-și femeia și copiii, pentru Dumnezeu, a luat cu sine numai pe fiul său Faust și s-a dus la Preacuviosul Isachie să se călugărească. Isaachie (prăznuit la 30 mai) locuia în pustiu și în liniste, din tinerețe lucrând tot felul de fapte bune; pentru aceea și cuvântul lui era împodobit cu podoaba vieții sale. Acesta, când mergea împăratul Valent arianul cu război asupra sciților, a mers la dânsul și i-a zis: „Deschide, împărate, bisericile ortodocșilor și vei izbândi la război”. Dar împăratul nu l-a ascultat, ci, pornindu-se cu mânie, i-a zis: „Când mă voi întoarce, te voi chinui pentru cuvântul acesta”. Iar preacuviosul i-a răspuns: „De te vei întoarce tu, nu a grăit Dumnezeu cu mine; dar vei fi lovit la război și vei fugi din fața vrăjmașilor tăi și de viu te vei topi în foc”.
Ceea ce s-a și întâmplat. Căci Valent ascunzându-se într-o șură de paie, acolo i s-a dat foc și a ars. Preacuviosul Isachie având a părasi cele pamântești, a făcut egumen al mănăstirii pe preacuviosul Dalmat, fiind atunci patriarh al Constantinopolului Sfântul Atic. Și strălucind Dalmat acesta mai înainte în pustnicie și rămânând fără mâncare patruzeci de zile, și fiind în uimire alte atâtea zile, s-a arătat vrednic și în fața împăraților și a sfântului și a părinților ce s-au adunat în Efes, la al III-lea Sinod ecumenic și a fost făcut arhimandrit. Și adormind în Hristos, a fost îngropat în mănăstirea lui.
