SFINȚII MUCENICI FLOR ȘI LAVRU

de Stiri Buzau Media

      Cei doi sfinți sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 18 august. Sfinții mucenici Flor și Lavru erau frații gemeni, tăietori în piatră, meșteșug pe care l-au învățat de la Sfinții Proclu și Maxim. Cei doi frați au primit bani de la împăratul Liciniu  ca să zidească un templu. Sfinții le-au dat banii obținuți  săracilor și au ridicat templul într-un timp foarte scurt, ziua lucrând iar noaptea rugându-se la Dumnezeu.  Ei au fost omorâți în urma mărturisirii lui Hristos. Sfinții Mucenici Flor și Lavru au fost legați de o roată, bătuți și aruncați într-un puț adânc unde și-au dat sufletele. Moaștele Sfinților Flor și Lavru, care au fost scoase de aici după o vreme și așezate în racle, izvorau mir celor ce se apropiau de ele.

Tot în ziua de 18 august ,,mai sunt pomeniți Sfinții Mucenici Ermi, Serapion și Polien; Sfânta Muceniță Iuliani (Iuliana);  Sfântul Mucenic Leon; Sfinții patru sihastri, care în pustiu cu pace s-au săvârșit; Patriarhii Constantinopolului: Ioan și Gheorghe; Sfinții Barnabas și Sofronie; Sfântul Arsenie cel Nou, din Paros și Sfântul Ioan de Rila, ocrotitorul Bulgariei. În această zi cinstim în mod deosebit Icoana Maicii Domnului ,,Izbăvitoarea de cancer” – Pantanassa” scrie crestinortodox.ro.

Știri despre: