Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza. Din chilia lui, el a povăţuit obştea mănăstirii prin intermediul cuviosului Serid, egumenul acesteia, singura persoană care îi deschidea uşa chiliei. Sfântul Ioan, discipol al Sfântului Varsanufie, a locuit începând cu anii 524-525 într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus, chilie alăturată celei a Sfântului varsanufie,timp de 18 ani până la moartea sa. Sfântul Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit „profetul”.
Cei doi sfinţi părinţi petreceau închişi în chiliile lor şi comunicau cu oamenii prin scrisorile pe care le dictau cuviosului Serid cu răspunsurile la întrebările ce le erau trimise de către fraţii din obşte dar şi de către mireni care locuiau în apropierea sfântului locaş. Cei doi se susţineau reciproc, se preţuiau adânc şi deseori îi sfatuiau pe cei ce li se adresau „Du-te şi întreabă-l pe celălalt bătrân”. Există manuscrise cu date despre viaţă, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sfântului Paisie Velicicovschi (praznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din „scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din „Filocalia românească”, în traducerea Parintelui Dumitru Staniloae.
Dupa ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sfântului Ioan Profetul şi după aceasta, Sfântul Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sfântul Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sfântul Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.
În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani, ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, „din putere în putere”. Nu ştim când a ajuns Sfântul Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sfântului Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.
Sfântul Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sfântul Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu. Sfântul Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său, dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor. Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit „Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.
Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită „Îndreptar de viaţă spirituală: răspunsuri la întrebările discipolilor” de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sfântului Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060), sau Sfântului Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie). Părintele Teoclit Dionisiatul, părinte contemporan din Sfântul Munte Athos spune despre aceasta că este: „Una dintre cărţile cele mai dulci şi mai pline de Duhul Sfânt ale Părinţilor preasfintei Biserici a Răsăritului, dar în acelaşi timp dintre cele mai puţin cunoscute poporului drept-credincios”.
