Sfântul Die s-a născut dintr-o familie de credincioşi în Antiohia – Siria, spre sfârşitul sec. al IV-lea. Încă din tinereţe s-a remarcat prin felul său de viaţă. Obişnuia să mănânce puţin şi nu în fiecare zi, stăpânindu-şi trupul prin privegheri şi neîncetate rugăciuni. Pentru aceste nevoinţe, Sf. Die a ajuns la despătimire şi a primit de la Domnul darul facerii de minuni, scrie viațacurată. În vremea aceea, Dumnezeu i-a apărut într-o viziune şi i-a dat poruncă să meargă la Constantinopol şi să-I slujească Lui şi poporului de-acolo. Astfel, Sf. Die s-a stabilit într-un loc singuratic, în spatele oraşului, ducând război cu vrăjmaşul care dorea să-l gonească. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi iată că toiagul său a înfrunzit, a început să crească şi a devenit un stejar falnic care a stat multă vreme în picioare, chiar şi după moartea lui.
Oamenii din împrejurimi veneau la sfânt pentru sfaturi şi cuvinte folositoare, găsind acolo tămăduire pentru neputinţele sufleteşti şi trupeşti. Sf. Die îi vindeca pe bolnavi cu rugăciunea şi tot ce primea dădea săracilor, nevoiaşilor şi celor bolnavi. Chiar şi împăratul Teodosie cel Tânăr, auzind de faptele Sf. Die, a venit la el însoţit de Patriarhul Atticus al Constantinopolului (406-425) pentru a primi binecuvântare. Împăratul a vrut să construiască o mănăstire în locul unde se nevoia Sf. Die, aducând chiar cele necesare construcţiei. Apoi l-a hirotonit preot după care l-a numit egumen. În scurt timp, mulţi fraţi întru Hristos s-au adunat la mănăstirea Sf. Die. Ceea ce lipsea pe atunci mănăstirii era o fântână. Călugării săpaseră multă vreme fără să găsească fir de apă dar prin rugăciunile sfântului Dumnezeu le-a dăruit un izvor de apă cristalină care a umplut fântâna până sus. Altă dată, tot prin rugăciunile sale, sfântul a readus la viaţă un om înecat. Dumnezeu a făcut multe minuni prin Sf. Die.
Pe când era deja foarte bătrân, Sf. Die s-a îmbolnăvit grav. Şi-a luat rămas bun de la fraţi, a primit Sfintele Taine şi a rămas nemişcat în patul său ca şi când ar fi murit. Sfinţia Sa Patriarhul Atticus (prăznuit în duminica din săptămâna brânzei) a venit la mănăstire pentru slujba de înmormântare împreună cu Patriarhul Alexandru al Alexandriei care se afla pe atunci în Constantinopol. Dar sfântul părinte s-a ridicat de pe patul de moarte spunând că Dumnezeu i-a mai îngăduit 15 ani de viaţă. Foarte mult s-au bucurat fraţii la auzul acestor cuvinte.
Astfel, după încă 15 ani de viaţă, în care a păvăţuit, a vindecat şi a odihnit pe cei nevoiaşi şi neputincioşi, i-a fost anunţată plecarea sa la Domnul de către un bărbat luminos îmbrăcat în haină preoţească apărut în altarul bisericii. Mulţumind la Dumnezeu că i s-a arătat clipa morţii, Sf. Die s-a săvârşit în pace fiind înmormântat în mănăstirea sa.
În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Macrina. Sora a sfântului Vasile cel Mare (prăznuit la 1 ianuarie) şi a sfântului Grigorie de Nyssa (prăznuit la 10 ianuarie), sfânta Macrina era cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii de sfinţi. La naşterea ei (anul 327), un personaj misterios i-a apărut în trei rânduri mamei ei, poruncindu-i să dea copilei numele de Tecla, prima muceniţă şi modelul fecioarelor creştine (prăznuita la 24 septembrie), menționează stiriactuale.ro. Ea a păstrat secret acest nume şi a dat copilei numele bunicii ei, Macrina cea Bătrână, care a fost ucenita a sfântului Grigorie Taumaturgul (prăznuit la 17 noiembrie) şi a trăit câţiva ani în pădurile din Pont, în timpul Marii Persercutii.
Această sfântă, fiind împodobită cu frumuseţea trupului şi de neam bun, a fost logodită după un mire asemenea ei. Şi numai cât se logodiră, logodnicului ei, prin locuri străine, i s-a întâmplat moarte. Iar fericită Macrina, vrând alţii mulţi să o ia, şi-a ales văduvia, cu nimic ispitind-o dulceaţa nunţii. De aceea, osebindu-se de toată împreunarea lumească, trăia cu maică-sa, silindu-se şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi, şi hrănind, ca o a doua mamă, pe cei ce erau născuţi după dânsa, fraţi şi surori. Căci, fiind de toţi zece prunci, ea era mai mare. Şi trăind cu cuviinţă şi sihăstreşte până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus.
Tot astăzi se face pomenirea Sfinților patru împreună-sihastri, a Sfântului Teodor, arhiepiscopul Edesei; aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Moaştele sfântului Serafim de Sarov au fost descoperite în ziua de 3 iulie 1903. Zilele următoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane şi familia regală a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusă în mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903.
