Tarasie al Constantinopolului a fost patriarh al Constantinopolului între anii 784-806. A acceptat tronul constantinopolitan cu condiția convocării unui Sinod Ecumenic care să tranșeze chestiunea cinstirii icoanelor. Prăznuirea lui se face pe 25 februarie. Se crede că Tarasie s-a născut la Constantinopol în preajma anului 730, fiind fiul Encratiei și al lui Gheorghe, un judecător de rang înalt. Provenea dintr-o familie ilustră, având legături de sânge cu familia viitorului patriarh, Sf. Fotie cel Mare. A primit o educație aleasă și a urmat o carieră în administrația civilă a Imperiului Bizantin. A fost repede promovat la curtea împăratului Constantin al VI-lea și a mamei sale, Binecredincioasa Irina Împărăteasa. A ajuns până la rangul de senator și în cele din urmă a devenit secretar imperial (asekretis) al lui Constantin al VI-lea și al împărătesei Irina.
În acea vreme, Biserica era răscolită de tulburările iconoclaste. Patriarhul Pavel al IV-lea, care fusese inițial un susținător al iconoclaștilor, însă mai apoi se pocăise, a demisionat din funcție pe motiv de boală și de vârstă înaintată. S-a retras la o mănăstire și a îmbrăcat Marea Schimă. Când împărăteasa Irina și fiul ei Constantin au apelat la el, cerându-i sfatul cu privire la succesorul său, Pavel le-a recomandat drept cel mai potrivit urmaș pe Tarasie, care la acea vreme era încă mirean. Însă, deși era mirean, Tarasie era, ca mulți dintre membrii familiilor bizantine de vază, cunoscător în ale teologiei, iar alegerea unor mireni competenți ca episcopi nu era un lucru nemaiauzit în istoria Bisericii.
Când împăratul și împărăteasa i-au oferit această însărcinare, Tarasie a refuzat multă vreme, considerându-se nevrednic de a primi un asemenea rang. În cele din urmă, a cedat insistențelor, însă cu condiția ca un Sinod Ecumenic să fie convocat pentru a rezolva problema ereziei iconoclaste. Tarasie a fost repede hirotonit diacon, apoi preot și în cele din urmă ca episcop. Pe 25 decembrie 784, episcopul Tarasie a fost întronizat ca patriarh al Constantinopolului. Pe 17 august 786, sinodul a fost convocat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol pentru a discuta chestiunea iconoclastă. Lucrările au fost însă întrerupte de niște trupe de soldați răzvrătiți care i-au alungat pe participanții la sinod. Abia în anul următor, în septembrie 787 a fost convocat din nou sinodul, de data aceasta la Niceea.
La lucrări au luat parte 367 de episcopi. Patriarhul Tarasie a prezidat lucrările acestui al VII-lea Sinod Ecumenic, cunoscut și sub numele de „al doilea Sinod de la Niceea”. Sinodul a condamnat iconoclasmul și a validat formal practica cinstirii icoanelor. Patriarhul Tarasie a avut o poziție moderată față de foștii iconoclaști, ceea ce i-a atras criticile Sf. Teodor Studitul și ale sprijinitorilor lui. Cu toate acestea, episcopii care s-au pocăit de iconoclasmul lor au fost reprimiți în Biserică. Opt ani mai târziu, în ianuarie 795, Tarasie a fost implicat în divorțul lui Constantin al VI-lea de soția lui, Maria din Amnia. Pentru a obține divorțul, împăratul Constantin a calomniat-o pe împărăteasa Maria, soția lui și nepoata Sf. Filaret cel Milostiv, pentru a o putea trimite la mănăstire și a se putea căsători cu o altă femeie, Teodota, cu care era înrudit. Comunitatea monahală a fost scandalizată. Patriarhul Tarasie însuși a refuzat sa recunoască desfacerea căsătoriei împăratului, motiv pentru care a căzut în dizgrație. La scurtă vreme însă, Constantin a fost detronat de mama lui, împărăteasa Irina.
Patriarhul Tarasie a păstorit Biserica vreme de douăzeci și patru de ani. A trăit o viață de nevoință aspră, mulțumindu-se cu puțin. Şi-a cheltuit averile în chip bineplăcut lui Dumnezeu, îngrijindu-se să aducă alinare celor bătrâni, nevoiași, văduvelor și orfanilor. De Sfintele Paști, a slujit el însuși la masa pe care o pregătise pentru săraci. A rămas patriarh al Constantinopolului și în timpul domniei împărătesei Irina și apoi al împăratului Nichifor I, slujindu-i cu credință și înțelepciune pe toți. A trecut la Domnul pe 25 februarie 806, la Constantinopol. A fost înmormântat în mănăstirea pe care a ctitorit-o pe malul Bosforului.
