Chiar și persoanele care consumă moderat băuturi alcoolice prezintă un risc de declin al funcţiilor creierului, avertizează experţii

de Stiri Buzau Media

 

În cadrul unui studiu desfăşurat pe o perioadă de 30 de ani, experţii au analizat creierele a 550 de persoane cu vârstă medie împărţiţi în trei categorii: băutori constanţi, băutori ocazionali şi abstinenţi. Conform Reuters, experţii au descoperit că persoanele care consumă alcool în mod constant dezvoltă un risc crescut de atrofie hipocampică. Persoanele care consumă mai mult de 30 de unităţi de băuturi alcoolice pe săptămână prezintă cel mai mare risc, însă chiar şi cei care consumă moderat băuturi alcoolice (între 14 şi 21 de unităţi pe săptămână) se expun acestui risc.

O unitate înseamnă  10 mililitri (ml) de alcool pur. Un pahar mare cu bere conţine circa două unităţi de alcool, o sticlă cu vin are în jur de nouă unităţi de alcool, iar un shot de băutură spirtoasă de 25ml are o unitate. În cadrul studiului au fost analizate consumul de alcool şi performanţele cognitive de-a lungul a 30 de ani, între 1985 şi 2015, fiind implicaţi subiecţi cu vârstă medie de 43 de ani. Testele asupra funcţiilor creierului au fost realizate la intervale regulate, iar la sfârşitul studiului participanţii au fost analizaţi prin intermediul imagistricii cu rezonanţă magetică. Astfel, consumul de alcool a fost asociat cu declinul funcţiilor creierului.