Bugetul alocat anual Programului naţional de diabet zaharat s-a mărit de aproape cinci ori în doar un deceniu, ajungând acum la peste 1 miliard de lei, iar numărul pacienților beneficiari s-a dublat în același interval de timp. Și la nivelul județului Buzău numărul pacientilor diagnosticați cu diabet zaharat a crescut foarte mult, de la 13.288 aflați în tratament în primele 9 luni ale anului 2016, la 15.587 în primele luni ale acestui an.
Numărul de bolnavi pentru care a fost asigurat tratamentul specific în primele 9 luni ale anului 2018 este de 15.587, mai mare față de aceeași perioada a anului 2017 – 14.628 și a anului 2016 – 13.288 . Unitățile sanitare prin care se derulează activitățile specifice acestui program sunt secția de diabet zaharat și boli de nutriție și farmacia cu circuit închis ale Spitalului Județean de Urgență Buzău; 7 cabinete ambulatorii de diabet zaharat și boli de nutriție; 160 farmacii cu circuit deschis (78 din mediul urban și 82 din mediul rural) și 66 oficine locale de distributie (rurale).
Costul mediu/bolnav tratat în primele 9 luni ale anului 2018 este de 952,99 lei, mai mare față de aceeași perioadă a anului 2017 – 793,9 lei și a anului 2016 – 682,71 lei. Bugetul alocat Casei de Asigurări de Sănătate Buzău până la data de 19 noiembrie 2018 pentru acest program de sănătate este de 17.303.210 lei, buget care nu a asigurat în totalitate necesarul pentru primele 9 luni ale anului. Pe de altă parte, numărul de bolnavi care au beneficiat de teste de automonitorizare a glicemiei în primele 9 luni ale anului 2018 este de 52 copii și 3.899 adulți, mai mare față de aceeasi perioada a anilor 2017 și 2016.