
,, Costurile investigației sunt exact aceleași pe care le decontează CNAS, nu percepem niciun leu în plus. Vorbim despre 450 lei pentru investigații normale și 700 de lei pentru investigațiile cu substanțe de contrast”, a explicat Claudiu Damian, managerul SJU Buzău. Pe 9 ianuarie 2018, în cadrul unui program derulat la nivel național de Ministerul Sănătății, Spitalului Județean de Urgență Buzău i-au fost atribuite atât un aparat RMN cât și un sistem informatic utilizat pentru stocarea, recuperarea, prezentarea şi partajarea datelor de imagistică medical. Buzăul a rămas fără aparat RMN, din luna aprilie a acestui an. Singurul aparat care putea face investigații de rezonanță magnetică nucelară aparținea unei firme private care își desfășura activitatea în cea mai mare unitate spitalicească din județ. Între timp aceasta și-a mutat activitatea în alt județ, iar de atunci pacienții au fost trimiși să facă astfel de investigații la spitalele din alte județe și din Capitală.

